Întrebat la conferința de presă premergătoare partidei cu Sparta Rm.Vâlcea ce-i lipsește echipei pentru acest început nefast de campionat, cu 3 înfrângeri în primele 3 partide și toate cu același scor, 0-1, antrenorul Ovidiu Tică a zâmbit, după care a răspuns scurt: ”Golul!”
În meciul cu Sparta Rm.Vâlcea, muscelenii au rezolvat și această problemă, însă nu au luat în calcul un alt lucru: ”ziua neagră”
– pentru că altfel nu-i putem spune – în care s-a aflat portarul Iannis Mușat. De fapt, repriza neagră, pentru că totul s-a întâmplat în partea a doua a jocului! A fost 1-0 la pauză pentru ARO, însă în repriza secundă tânărul de numai 18 ani din poarta echipei noastre s-a întrecut în greșeli: a trecut pe sub minge la primul gol, a scăpat mingea în poartă la golul doi și din nou a ieșit greșit, pe sub balon, la golul trei!

Echipa de start pentru această partidă. (foto: Gabriel Marinescu)

Dar să vedem partea plină a paharului și să spunem că ARO a avut din nou un joc bun, a dominat clar prima repriză a partidei cu nou-promovata din Rm.Vâlcea, a ratat câteva bune oportunități și a marcat o singură dată, în minutul 17, din penalty, prin Gabriel Jenaru! Dealtfel, unul dintre spectatori a concluzionat la pauză: ”Îi batem… 3-0!”

La fel de bine pentru echipa noastră a început și repriza secundă cu două mari ocazii semnate de Jenaru și Burnaz în primele 2-3 minute de la reluare, dar cum în fotbal legea nescrisă spune că ”ratările se răzbună”, în min. 51 a survenit egalarea, venită împotriva cursului jocului, după reușita lui Mihai Costea. De parcă nu ar fi fost suficient și nedrept, în minutul 68 oaspeții au mai înscris o dată, prin Mario Mutu, preluând, chiar, conducerea: 2-1!

Elevii antrenorului Ovidiu Tică au reacționat, au revenit în atac, iar în minutul 73 au realizat, poate, cea mai frumoasă fază a partidei: Vlad Tudor a șutat puternic la colțul scurt, portarul Eftimie a respins, Jarcă a interceptat balonul, i-a pasat înapoi lui Tudor care la rândul său a scos mingea pe 16m pentru PLEȘA, iar acesta venit lansat, a șutat puternic, lângă bară, pentru 2-2! Nu a fost suficient, pentru că doar trei minute mai târziu oaspeții au trecut din nou în avantaj (3-2), după reușita lui Uță, în urma unei execuții acrobatice: o semi-foarfecă din careul mic!

Muscelenii nu au renunțat la luptă, dar nici ocazii mari nu și-au mai creat, astfel că spectatorii au început să părăsească dezamăgiți tribuna cochetului stadion din Dragoslavele, înainte de fluierul final! Însă, la chiar ultima fază de joc, ARO a dat lovitura și a egalat! A fost o centrare lungă de pe dreapta venită de la Jarcă, Șerban a recentrat mingea pe 6 metri de unde BURNAZ a reluat-o în plasă, cu o lovitură de cap, pentru un nesperat 3-3! Era deja al patrulea minut de prelungiri, iar la scurt timp după reușita 7-arului muscelean, centralul partidei a și pus capăt acestei întâlniri, astfel că ARO Câmpulung a obținut în extremis un punct, într-o partidă pe care a dominat-o categoric!
Vezi aici: DECLARAȚII DUPĂ MECI
Ovidiu Tică – antrenor principal
Cristian Balgiu – noua achiziție a echipei ARO
MECIUL INTEGRAL

ARO CÂMPULUNG – SPARTA RM. VÂLCEA 3-3 (1-0)
Au marcat: Gabriel Jenaru (min.17 – penalty), Claudiu Pleșa (73), Antonio Burnaz (90+4) / Mihai Costea (51), Mario Mutu (68), Alexandru Uță (76)

ARO CÂMPULUNG: Mușat – Grecu, Mihăescu (min.63 Jarcă), Giuroiu, Oprean (c), Răduța (min.58 Șerban), Jenaru (min.83 Durdun), Pleșa, Pia (min.63 Balgiu), Burnaz, Troană (min. 58 Tudor). Antrenor: Ovidiu Tică. Rezerve neutilizate: Cîrstea – Grancea, Bunel și Răuță.
SPARTA RM.VÂLCEA: Eftimie – Preda, Uță, Diaconescu, Stoenete, Orbișor, Mutu, Popa (c), M.Costea, Mihăilă, Petrescu. Antrenor: Lucian Giurcă. Au mai jucat: Streinu, Bucei, Dobre, Posoi, Bota. Rezerve neutilizate: Grigorie – Chebar, Neamu, Rădoi
Arbitri: Octavian Ciucanu (Brașov) – Cosmin Toca (Făgăraș), Florin Puiu (Brașov). Rezervă: Tudor Rășanu (Brașov)
Delegat de joc: Mihai Băcescu (Brașov)
Observator de arbitri: Marius Chițu (Târgoviște)

Spread the love