În runda cu numărul 5 a Ligii 3 la fotbal, ARO Câmpulung a jucat în deplasare la Speed Academy Pitești, în cel de-al doilea derby județean la nivelul acestui eșalon, în actualul sezon! Meciul s-a jucat pe „sinteticul” de la Bradu și a început furtunos! Mai întâi o ratare mare a echipei noastre, prin căpitanul Cosmin Oprean (min. 6), iar apoi două penalti-uri acordate de centralul Adrian Florin Sava (din Vânători – Galați), pentru gazde. Primul în minutul 11, ratat de Robert Grecu, iar cel de-al doilea în minutul 23 – transformat, de această dată, de căpitanul Ciprian Negoiță, astfel că, împotrivă cursului jocului, gazdele au avut primul avantaj: 1-0!
După cea de-a doua lovitură de pedeapsă, antrenorii Ovidiu Tică și Robert Panduru le-au cerut jucătorilor să părăsească terenul de joc în semn de protest la maniera ostilă de arbitraj a ”centralului” Sava, iar după numai câteva minute, jucătorii au revenit pe teren și au reluat jocul.

Jocul bun nu a trădat echipa noastră care în minutul 35 a restabilit egalitatea și tot dintr-o lovitură de la 11 metri! A fost, însă, o fază atât de clară în suprafața de pedeapsă a gazdelor, în care Jenaru a fost lovit și îmbrâncit de un adversar, încât centralul a fost nevoit să indice punctul cu var! A transformat-o, nu fără emoții, Claudiu Pleșa, (1-1).
După egalare, ARO a rămas sus, a practicat același joc bun, nu a mai dat posibilitatea adversarului să se apropie prea multe de poarta apărată de Vlad Cîrstea, ba chiar ar fi putut da lovitura pe final, dacă Jarcă și Grancea ar fi fost mai atenți la ocaziile bune de care au beneficiat!
S-a terminat 1-1, iar în condițiile date, putem spune că ARO A SMULS UN PUNCT! Și, da, acesta este termenul corect folosit pentru jocul cu Speed: ”a smuls”! Să mai spunem și faptul că în deplasarea de la Bradu echipa noastră a fost încurajată de o mică, dar inimoasă galerie, coordonată de neobositul Alexandru Pițigoi.

7 cartonașe galbene și unul roșu, toate pentru ARO

Centralul partidei, Adrian Florin Sava, nu a fost zgârcit cu acordarea loviturilor de pedeapsă în această partidă, la fel cum zgârcit n-a fost nici atunci când a venit vorba de cartonașe! Pe parcursul jocului a acordat 7 galbene și unul roșu, toate în tabăra echipei nostre! Printre cei avertizați s-au numărat în primul rând fundașii centrali, Giuroiu și Oprean, și asta pentru a destabiliza apărarea și pentru a descuraja orice inițiativă din partea jucătorilor noștri. Cartonașul roșu a venit pe final și i-a fost acordat antrenorului Robert Panduru!

SPEED AC. PITEȘTI – ARO CÂMPULUNG 1-1 (1-1)
Au marcat: C.Negoiță (min.23 – pen) / Claudiu Pleșa (min.35 – pen)

SPEED: Ștefan – Negoiță (c), Mitrache, I.Oprescu, Anghel, Florescu, Cotea, Grecu, G.Oprescu, Mormolea, Pirciu. Antrenor: Alin Popescu. Rezerve: Stanciu – Ghinea, Tănase, Urdea, Andrei, Predescu, Ruță, Ștefănescu, Păun.
ARO: Cîrstea – Grecu (min.74 Robu), Mihăescu, Giuroiu, Oprean (c), Bunel (min.46 Jarcă), Burnaz, Pia (min.62 Balgiu), Troană (min.46 Răduța), Jenaru (min.62 Grancea), Pleșa. Antrenor: Ovidiu Tică. Rezerve neutilizate: Mușat – Durdun, Răuță, Vlad
Arbitri: Adrian Florin Sava (Vânători – Galați) – Andrei Toma (Galați) și Dorinel Colniceanu (Tulcea). Rezervă: Cristi Anghelina (Câmpulung)
Delegat de joc: Costel Petre (Târgoviște)
Observator de arbitri: Marian Ezaru (Craiova)

Spread the love