După ce s-a despărțit, deja, de șapte dintre jucătorii care au evoluat pentru ARO în acest sezon, conducerea echipei noastre a parafat recent patru noi achiziții, pe care le-a prezentat, deja, suporterilor:
AURELIAN EUSEBIO PĂUN (portar, 23 de ani)
Născut pe 5 mai 2001 la Pitești, portarul de 23 de ani vine de la Viitorul Pandurii Tg. Jiu, formație care a evoluat în acest sezon în Liga 2, însă din cauza problemelor financiare, echipa s-a desființat! De-a lungul anilor Sebi Păun a fost legitimat la Unirea Bascov și CFR Cluj II (în Liga 3), Turris Turnu Măgurele, U Cluj, Progresul Spartac și Viitorul Pandurii Tg Jiu (în Liga 2), Academica Clinceni, U Cluj și Oțelul Galați (în Superligă).
GEORGIAN NICOLAE MORMOLEA (mijlocaș, 33 de ani)
Născut pe 10 iulie 1991, Georgian Mormolea are multe prezențe în eșaloanele ”doi” și ”trei” ale fotbalului românesc! A jucat pentru Real Bradu, Unirea Bascov, CS Albota și Speed Academy Pitești (în Liga 3), CS Mioveni și CSM Slatina (în Liga 2). Vine de la Speed Academy Pitești, formație pentru care, în acest sezon a marcat un gol, în victoria 2-1 cu ACSO Filiași.
ANDREI CĂPRESCU (atacant, 20 de ani)
Câmpulungean la origine, Andrei a crescut la juniorii lui CS Mioveni, însă acum s-a întors acasă, la Câmpulung, unde a ales proiectul ”ARO”. Este născut pe 23 octombrie 2004, iar numele său este legat doar de clubul din Mioveni, pentru care a evoluat la grupele de juniori, dar și pentru echipa ”mare” atât în Liga 2, cât și în Superligă!
IONUȚ ANDREI ȘERBAN (mijlocaș central, 32 de ani)
Născut pe 9 martie 1992 la Craiova, Ionuț Andrei Șerban a început fotbalul la Școala de Fotbal ”Gică Popescu”, iar apoi, pas cu pas a ajuns până în Liga I și în naționala României U21! Vine, astfel, la ARO cu o bogată ”carte de vizită” în care regăsim, printre altele, formațiile Viitorul Constanța, CSU Craiova, FC Argeș, Gloria Buzău și CS Mioveni. Aceasta din urmă este, de altfel, și ultima echipă la care a evoluat, ultimul meci disputat fiind pe 9 noiembrie 2024, CS Mioveni – FC Bihor 2-1!
Lista achizițiilor la ARO este în continuare deschisă, iar la capitolul ”plecări”, clubul a anunțat deja numele a 7 jucători: portarul Iannis Mușat și jucătorii de câmp: Bogdan Moșoiu, Maeda Lime, Vlad Tudor, Mario Durdun, Darius Șerban și Cosmin Oprean.