
ARO CÂMPULUNG – CSM TG. JIU 1-1 (0-0)
Au marcat: Albert Jarcă (min.88) / Florin Șantia (min. 65)
ARO Câmpulung a făcut astăzi încă un pas greșit pe teren propriu, iar mult așteptata a doua victorie în campionat, întârzie să apară! În runda cu numărul 9 a primit vizita formației CSM Tg.Jiu, vecine în clasament, cu același număr de puncte, dar golaveraj mai bun!
A fost o primă repriză echilibrată, cu două mare ocazii venite, însă, pe final! Mai întâi echipa noastră a avut șansa deschiderii scorului în minutul 42, în urma unui corner, când mingea trimisă cu capul de Albert Jarcă a fost respinsă în extremis de portarul Oprița și apoi, în prelungiri, când Dodoi a fost aproape să profite de greșeala lui Nițu, dar portarul Strizu s-a evidențiat și el! Astfel, la vestiare s-a intrat fără gol marcat, 0-0.
Cu Jenaru și Călin pe teren încă din primul minut al reprizei secunde, jocul echipei noastre s-a schimbat vizibil, ARO a pus presiune mai mare pe adversar, a jucat mult în zona careului advers, dar – în continuare – fără ocazii clare de gol! Pe acest fond, în minutul 65 Florin ȘANTIA de la oaspeți a profitat în primul rând de zona liberă lăsată de fundașul dreapta, Mitrache, a trecut de căpitanul Șerban și, intrat în careu, a înscris cu un șut la colțul lung pentru 0-1!
În căutarea golului egalizator, echipa noastră a fost prinsă pe contraatac, oaspeții având două-trei mari ocazii de a-și dubla avantajul! Pârcălabu în minutul 73 – când a șutat din poziție bună, dar a respins Strizu; Pătrășcoiu – în minutul 83 a transformat, ca la rugby din 14-15 m un balon pe care ar fi putut ”scrie” 2-0 și tot el două minute mai târziu, a șutat mult mai bine de la peste 25 de metri, dar puțin pe lângă poartă!
Și cum în fotbal ocaziile se răzbună, în minutul 88 ARO a egalat după reușita lui Albert Jarcă! O centrare venită perfect de la Cacior îl găsește bine plasat pe Albert JARCĂ, iar din 7-8m, dintre doi adversari, acesta pune latul pentru 1-1!
Și, ca într-un meci de box, când înaintea ultimului gong fiecare pugilist caută lovitura decisivă, în puținele minute rămase până la final, cele două echipe au avut șansa golului victoriei! Lupuleț, pentru oaspeți, în minutul 90 și apoi Jenaru, pentru ARO, în minutul 90+2! La scurt timp s-a auzit și fluierul final al centralului Sebastian Lăstun, astfel că ARO Câmpulung – CSM Tg.Jiu s-a încheiat la egalitate, 1-1!
La o simplă privire, peste toate cele 8 serii ale Ligii 3, ARO Câmpulung este echipa cu cele mai multe rezultate de egalitate, 5, în primele 9 etape disputate! Trei sunt înregistrate pe teren propriu (1-1 cu Unirea Bascov, 2-2 cu Jiul Petroșani, 1-1 cu CSM Tg. Jiu) și alte două în deplasare (1-1 la Fărcășești și din nou 1-1 la Mediaș).
ARO CÂMPULUNG: Strizu – Cacior, Nițu, Oprescu, Mitrache, Turcin, Șerban (c), Stoica, Pleșa, Grecu, Jarcă. Antrenor: Alin Popescu
Pe bancă: Marcu – Jenaru, Călin, Sorescu, Diaconescu, Neacșu, Dumitru, Iliescu
CSM TG.JIU: Oprița – Miruță, Lupulescu, Șantia, Popescu, Dodoi, Dumbrăveanu, Pîrcălabu (c), Lupuleț, Brăsfăleanu (min.62 Geană), Marina. Antrenor: Mario Găman
Pe bancă: Bălășoiu – Cărămidaru, Bărănescu, Ciocea, Trăistaru, Stăpan, Chirițoiu, Geană, Pătrășcoiu
Arbitri: Sebastian Lăstun (Rm.Vâlcea) – Roxana Ivanov (Ploiești), Ovidiu Senciuc (Suceava). Rezervă: David Colan (Pitești)
Observator de arbitri: Cristian Lefter (Ploiești)
Observator de joc: Costel Petre (Târgoviște)