
CSM TG. JIU – ARO CÂMPULUNG 0-0
CSM: Oprița – Miruță, Dumbrăvean, Brășfăleanu, Lupulescu (min.46 Șantia), Pîrcălabu (cpt), Brînzan, Habet (min.58 Geană), Filip, Dodoi (min.70 Chirițoiu, min.83 Bărănescu), Lupuleț. Antrenor: Mario Găman.
ARO: Strizu – Mitrache (min.84 Robu), Ghiță, Oprescu, Burnea, A.Radu (min.70 Șerban), Găleșeanu, Bornescu (min.70 Dumitru), Jenaru (cpt), Iordache (min.60 Călin), Jarcă (min.84 Stoica). Antrenor: Alin Popescu
Pe stadionul din municipiul Tg.Jiu, care poartă numele maratonistei Constantina Diță, s-au întâlnit vineri după-amiază, în meci contând pentru etapa cu numărul 20 în Seria 6 din Liga 3, CSM Târgu Jiu și ARO Câmpulung. Vecine în clasament, se anunța un meci echilibrat, în care ambele echipe urmăreau să-și treacă în cont un nou rezultat pozitiv! Gazdele, pentru a confirma punctul smuls liderului în etapa precedentă, la Rm. Vâlcea, dar și pentru a continua seria victoriilor în fața propriilor spectatori, după 3-1 cu Jiul Petroșani și 1-0 cu FC Păulești Otăsău. De partea cealaltă, noi, pentru a continua seria bună din acest început de an cu victorii în fața acelorași echipe: 1-0 la Jiul Petroșani și 4-0 acasă cu FC Păușești Otăsău!
Partida a început cu o posesie mai bună a gazdelor, dar fără a-și crea ocazii prea mari de gol și asta pentru că jucătorii de la Tg.Jiu s-au lovit de o apărare bine organizată a formației noastre! Chiar și așa, ar fi de notat șuturile lui Lupuleț (min.8) și Miruță (min.17), însă de fiecare dată Patrik Strizu s-a aflat la post și a păstrat poarta intactă! Apoi, ușor-ușor echipa noastră a echilibrat jocul, a urcat liniile, numai că prima ocazie a apărut spre final de repriză atunci când Mario Iordache a șutat și el periculos, încercând vigilența portarului advers. S-a intrat la vestiare cu cu scor alb, 0-0, dar fără antrenorii secunzi ai celor două echipe, eliminați în minutul 38 după o altercație la marginea terenului!
În debutul reprizei secunde Mario Iordache a avut o nouă oportunitate de a deschide scorul însă și de această dată portarul gazdelor, Oprița, a rezolvat situația! Pe final de meci la rampă au ieșit tot jucătorii noștri, cu alte trei bune ocazii de a înscrie: două prin Alin Călin și una prin Ionuț Șerban, acesta din urmă, în minutele de prelungire ale partidei, atunci când a trimis balonul în bara laterală. S-a terminat 0-0, la capătul celei de-a treia etape la rând în care echipa noastră nu a primit gol și, în consecință, nu a pierdut, bifând, astfel, a cincea etapă consecutivă fără înfrângere!

”A fost un joc echilibrat. În prima repriză am început jocul puțin mai temători, am fost surprinși, 20-30 de minute nu am fost în joc. După aceea ne-am revenit, iar în repriza a doua am reușit pe final să avem câteva ocazii bune, o ratarea mare a lui Șerban în minutul 93, care a trimis balonul în bară. Am întâlnit o echipă arțăgoasă, o echipă preocupată de a juca fotbal, însă țin să felicit jucătorii mei care au avut atitudine și au crezut până în ultimul minut. Cu puțină șansă, dacă minge lui Șerban intra în poartă, reușeam să plecăm cu cele 3 puncte”
Alin Popescu – antrenor ARO Câmpulung
