

ARO CÂMPULUNG – FC PĂUȘEȘTI OTĂSĂU 4-2 (2-1)
Au marcat: Ionuț Jenaru (min. 19 și 38), Albert Jarcă (min.69), Yanis Sorescu (min. 90+3) / Alexandru Uță (min.43), Mario Răduță (min.79)
Nu a nins, în rest, la Dragoslavele, am avut sâmbătă după-amiază toate fenomenele meteo! A fost soare, a plouat, a bătut vântul, a fost frig, dar s-au marcat și goluri multe, ceea ce, credem noi, i-a făcut pe spectatorii prezenți în tribună să nu regrete alegerea făcută!
ARO Câmpulung traversează cea mai bun perioadă de la promovarea în Liga a III-a, obținând victorie după victorie, așa cum s-a întâmplat și în runda cu numărul 5 din play-out în Seria 6, cu FC Păușești Otăsău! După un început echilibrat de joc, în minutul 19, „argintul vin” din echipa noastră, căpitanul Ionuț Jenaru, a deblocat tabela de marcaj cu mult calm în stilu-i personal! A primit o minge în stânga, a intrat în careu și a plasat balonul, în diagonală, la colțul lung! Pe final de repriză, în minutul 38, același Ionuț Jenaru a mai trimis o dată mingea în plasă pentru un 2-0 ce părea liniștitor, privind evoluția din teren a celor două echipa. Oaspeții reduc din diferență în minutul 43 prin Alexandru Uță, încep mai bine repriza secundă și beneficiază de om în plus după eliminarea lui Andrei Radu în minutul 63, pentru cumul de cartonașe galbene! Tehnicianul Alin Popescu reacționează, schimbă pentru a întări defensiva, însă nu și-a retras echipa pentru în încercarea de a păstra avantajul minim de pe tabela de marcaj! Echipa a răspuns bine, iar în minutul 69 și-a dublat din nou avantajul după preluarea și apoi execuția de excepție a atacantului Albert Jarcă: 3-1!

Nu avea să fie golul care aduce liniștea de final pentru că, la rândul lor, oaspeții au mai punctat și ei o dată (Răduță, minutul 79)! De acum echipa noastră avea tot interesul să păstreze acest avantaj minim, plimbă bine balonul, ține adversarul departe de propriul careu și dă lovitura în prelungiri! Abia aruncat în luptă, Yanis Sorescu închide meciul (4-2) și înscrie, totodată, primul său gol în Liga a III-a! Moment de bucurie pentru toată suflarea musceleană prezentă la meci pentru încă un succes în campionat, care creionează perfect temelia „turnată” în ultimul an și jumătate într-un proiect care se vrea a fi mult mai mult decât acest loc 3 din play-out!
În 2026, de la reluarea campionatului, ARO a disputat 10 partide, din care a câștigat 7, două partide s-au încheiat la egalitate și a înregistrat o singură înfrângere (0-1 acasă cu CSM Tg. Jiu)! În tot acest timp a marcat 24 de goluri și a primit numai 6, iar victoriile de la Jiul Petroșani (1-0) și ACS Mediaș (3-1) nu au fost deloc întâmplatoare, venind în urma unor evoluții solide în care echipa noastră a controlat de fiecare dată jocul! Apoi, 4-0, 5-0, 5-2 sunt alte rezultate care dau speranță pentru viitor!
Iar „primul viitor” este meciul de la sfârșitul acestei săptămâni, când ARO va juca în deplasare la FC Inter Sibiu, cu o nou promovată bine așezată în acest eșalon, cu rezultate bune, jucători experimentați și în lot cu al doilea marcator din Serie: Paul Melcioiu (22 de goluri).

