Antrenorul principal al echipei ARO, Alin Popescu, s-a întâlnit miercuri la prânz cu jurnaliștii musceleni la Complexul ”Ciobănașu”, în cadrul conferinței de presă pe care, periodic, clubul nostru o organizează. Au trecut 5 etape de când acesta a preluat echipa, perioadă în care a obținut două victorii categorice (6-0 cu Gilortul Tg. Cărbunești și 5-1 la Sparta Rm.Vâlcea), un rezultat de egalitate (0-0 la Vulturii Fărcășești) și a înregistrat două înfrângeri, 1-2 la ACSO Filiași și 0-2 acasă cu SCM Rm.Vâlcea. Este un bilanț pozitiv, dacă ținem cont de faptul că echipa a obținut 7 puncte și a marcat nu mai puțin de 12 goluri, însă chiar și așa tehnicianul Alin Popescu spune că… ”Din punctul meu de vedere punctele pe care le-am obținut sunt foarte puține, sunt puțin dezamăgit… Sunt mulțumit de jocul echipei, dar nu și de numărul punctelor pe care le avem. Este un bilanț pozitiv, dar pe mine nu mă mulțumește!”
Vezi conferința integral, AICI!

Spread the love