
ARO Câmpulung – AS Dragoslavele 11-1 (3-1)
Au marcat: Claudiu Plesa, Gabriel Jenaru, Robert Dumitrescu, Alin Frujină, Călin Dumitru (2) Albert Jarcă (2), Andrei Căprescu (2) și Andy Cosma / Bogdan Simion
ARO CÂMPULUNG: Răzvan Penu – Radu Cacior, Andrei Nițu, Ionuț Mihăescu, Rareș Grecu – Luis Bunel – Robert Dumitrescu, Claudiu Pleșa, Yanis Sorescu, Gabriel Jenaru – Boby Grancea. Antrenor: Alin Popescu
Au mai jucat: Sebi Păun – Vlad Antone, Alin Frujină, Laurențiu Robu, Ionuț Șerban, Andrei Căprescu, Denis Pia, Călin Dumitru, George Mormolea, Albert Jarcă și Andy Cosma.
Antrenament cu public, asta putem spune după primul meci amical din această iarnă, susținut de echipa noastră, la finalul primelor două săptămâni de pregătire. Scorul este unul categoric, 11-1, însă nu este concludent și nici nu putem trage prea multe concluzii după un joc în care adversarul, chiar dacă este pe primul loc, vine, totuși, din Liga 5!
Au fost 11 jucători noi față de ultima etapă pe care echipa a disputat-o în 2024. În mare parte s-au achitat de sarcini, iar unii dintre ei chiar au ieșit în evidență prin evoluție și execuții în fața porții. Surpriza plăcută sau, dacă vreți, ”pata de culoare” a fost Andi Cosma, puștiu de nici 14 ani care se pregătește cu echipa noastră, iar astăzi – folosit pe final – a și marcat un gol frumos!
Al doilea meci amical al echipei noastre se va disputa vineri, 31 ianuarie, cu ocupanta locului 2 în Seriei 5 din Liga 3, CS Blejoi.
„Nu am pus mare accent pe rezultatul partidei, m-au interesat relațiile de joc pentru că sunt foarte mulți jucători noi. Ne interesează să continuăm la fel de bine pregătirea fizică și apoi, ușor-ușor, să închegăm un prim 11 pentru a putea începe campionatul în forță. Da, sunt mulți jucători noi, dar așa cum am spus de la început, dorim să păstrăm și să aducem jucători care își doresc să fie la ARO. Cei care și-au dorit, au rămas, cei care nu și-au dorit au plecat în altă parte și am reușit să aducem jucători de valoare, dar care trebuie să demonstreze pe teren valoarea pe care o au.” – Alin Popescu, antrenor ARO Câmpulung