
După rezultatul de egalitate din etapa precedentă, 0-0 cu Vulturii Fărcășești, ARO Câmpulung va disputa al doilea meci consecutiv pe teren propriu, urmând să întâlnească pe Jiul Petroșani, în prima etapă a returului în play-out-ul Ligii 3, Seria 8! Muscelenii sunt în formulă completă și au nevoie de un rezultat bun pentru a păstra cel puțin cinci puncte distanță față de ultima clasată, Gilortul Tg. Cărbunești. De partea cealaltă, Jiul Petroșani a ajuns de astăzi în Muscel, s-a cazat la o pensiune din comuna Rucăr și, la rândul ei, speră într-un rezultat bun, pentru a-și consolida poziția de lider în play-out!
În meciurile directe, în sezonul regulat, a fost 1-0 pentru Jiul pe stadionul din Dragoslavele și apoi 2-2 la retur, pe stadionul ”Petre Libardi” din Petroșani, iar în play-out Jiul s-a impus pe teren propriu, scor 2-0!
Meciul dintre ARO Câmpulung și Jiul Petroșani se va juca vineri, 25 aprilie, de la ora 17.00 pe stadionul ”Sola Grația” din comuna Dragoslavele.
Arbitru: Theodor Stănică Oancea (București)
Asistenți: Alexandru Iftimie (Buftea) și Valentin Mindeart (Popești Leordeni)
Arbitru de rezervă: Eduard Belega (Pitești)
Delegat de joc: Adrian Alex Vulpe (Ploiești)
Observator arbitri: Mihai Hârlab (Brașov)