La prima vedere, meciul de vineri dintre SCM Rm.Vâlcea și ARO Câmpulung pare unul dezechilibrat și asta pentru că vâlcenii sunt în fruntea clasamentului (6 puncte, golaveraj 4-0), în timp ce echipa noastră este pe ultimul loc în grupă, golaveraj 0-2 și, deocamdată, fără punct obținut! S-au scurs, însă, numai două etape, iar în ciuda înfrângerilor suferite, ARO vine după două jocuri foarte bune, lucru care dă speranțe conducerii și jucătorilor. De altfel, în conferința de presă ce s-a desfășurat miercuri la Hotelul Ciobănașu, antrenorul secund, Marius Tomozei, s-a arătat optimist: ”Ne așteaptă un meci destul de frumos, destul de bun, de dificil… Au în componența lotului jucători cu experiență mare la nivel de Liga a II-a, Liga I, dar merge să câștigăm! Nu mergem să ciupim ceva, mergem să câștigăm!”
Vezi video AICI
Din păcate, pentru această întâlnire, echipa noastră are și probleme de efectiv după ce ”rucărenii” Jenaru și Robu au ieșit accidentați la meciul cu ACSO Filiași, iar Vlad Tudor revine după o problemă medicală.

SCM Rm.Vâlcea – ARO Câmpulung se va disputa vineri, de la ora 17.00, pe stadionul ”1 Mai – Municipal” din Rm.Vâlcea.

Programul complet al etapei a III-a în Seria 8
vineri, ora 17:00
SCM RM.VÂLVEA – ARO CÂMPULUNG
Speed Academy Pitești – Gilortul Tg.Cărbunești
Vulturii Fărcășești – Unirea Bascov și
ACSO Filiași – Sparta Rm.Vâlcea,
sâmbătă, ora 17.00
Viitorul Dăești – Jiul Petroșani.

Spread the love