”Joc bun al echipei noastre, 0-0 la pauză, apoi o greșeală în defensivă de care adversarul știe să profite” – este scenariul cu care, deja ne-am obișnuit! Noutatea a reprezentat-o în această partidă doar lovitura de la 11 metri, acordată cu mai puțin de 20 de minute înainte de final și care avea să facă diferența dintre liderul campionatului, SCM Rm.Vâlcea, și lanterna roșie, ARO Câmpulung! Intervenția în propriul careu a lui Rareș Grecu asupra lui Ivan a fost considerată neregulamentară, iar centralul partidei a indicat fără ezitare punctul cu var! La prima vedere faultul a fost ușor acordat sau, poate, a fost doar o compensație a unei faze petrecută în careu echipei noastre cu 7-8 poate 10 minute mai devreme, atunci când gazdele au mai cerut o dată penalty! Atacantul Bogdan Rusu, un anonim pe teren până în acel moment, a executat și a marcat cu emoții pentru 1-0, iar acesta avea să fie și scorul final, rezultat care face și el parte din scenariul de care vorbeam la început: 0-1 cu Gilortul Tg. Cărbunești, 0-1 cu ACSO Filiași și acum 0-1 cu SCM Rm. Vâlcea. Trei meciuri, trei înfrângeri, trei jocuri bune, pentru o echipă cu media de vârstă aproximativ 18 ani și jumătate! În aceste condiții este inutil să mai analizăm jocul echipei noastre la Rm. Vâlcea, cu plusurile și minusurile lui, atâta timp cât scorul ”spune” altceva. Cum l-am putea convinge pe cititor sau pe vreun suporter al echipei noastre că am jucat bine, dar am pierdut din nou!? O pot face doar jucătorii, în următoarele meciuri din campionat, iar prima ocazie o au chiar în runda următoare, acasă, cu Sparta Rm. Vâlcea.
SCM Rm. Vâlcea – ARO Câmpulung 1-0 (0-0) A marcat: Bogdan Rusu (min. 73 – pen)
SCM: Gherguș – Pîrvulescu, Dandea, Sălcianu, Gliga – Neicu, Ov. Popescu, Pîrvu, Olaru – Rusu, C. Neagu. Antrenor: Eugen Beza. Au mai jucat: Iana, Serafim, Georgescu, Ivan, V.Ionescu ARO: Mușat – Grecu, Giuroiu, Oprean Răduța, Mihăescu, Bunel, Pia, Jenaru, Burnaz, Jarcă.Antrenor: Ovidiu Tică. Au mai jucat: Tudor, Durdun, Grancea, Troană. Arbitrii: Adrian Frățilă (Vadu Pașii – Buzău ) – Bogdan Marinescu și Alexandru Vasile (ambii din Buzău). Rezervă: Ionuț Călinescu (Craiova) Delegat de joc: Sergiu Găman (Tg.Jiu) Observator de arbitri: Alexandru Rojneai (Alba Iulia)