
ARO CÂMPULUNG – ACS MEDIAȘ 3-3 (3-2)
Au marcat: Albert Jarcă (min. 13), Călin Dumitru (min. 29), Daniel Mitrache (min. 44) / Benjamin Hanzu (min. 20), Raul Orlandea (min. 28), Lucian Noian (min.86)
* în minutul 23 oaspeții au ratat o lovitură de la 11m, atunci când portarul echipei noastre, Strizu, a ghicit intenția căpitanul Cristian Avram și a respins.
Meci cu adevărat spectaculos în această după-amiază, la Dragoslavele, între ARO Câmpulung și ACS Mediaș, contând pentru etapa a 17-a în Liga 3, Seria 6, ultima din acest an! A fost o partidă cu răsturnări de rezultat și în care s-au marcat 6 goluri, cinci dintre acestea în prima repriză! ARO a condus cu 1-0 după reușita lui Jarcă (min.13); oaspeții au egalat (Hanzu, min. 20), au trecut în avantaj (Orlandea, min.28), iar între cele două momente au ratat și o lovitură de la 11 m (Cr. Avram, min.23)!
Avantajul oaspeților a rezistat, însă, un singur minut, pentru că la faza imediat următoare Călin Dumitru a restabilit egalitatea, iar pentru ca spectacolul să fie total în această primă repriză, în minutul 44, pe contraatac, ARO a mai punctat o dată, de această dată prin fundașul dreapta, Mitrache, cel care și-a readus echipa în avantaj, marcând sub transversală: 3-2!
În repriza secundă jocul a fost controlat de jucătorii oaspeți, care și-au creat mai multe ocazii de a restabili egalitatea, lovind chiar și bara porții lui Patrik Strizu! Cele mai controversate faze, însă, au avut loc în minutul 75, atunci când ARO a cerut mai întâi o lovitură de la 11 metri, la un presupus henț în suprafața de pedeapsă, iar la faza imediat următoare, centralul partidei a anulat reușita lui Nițu, pe motiv că mingea ar fi ieșit în aut, la centrarea din corner a căpitanului Ionuț Șerban!
Și, în loc de 4-2 în minutul 75 s-a făcut 3-3 în minutul 86, atunci când Noian a înscris de la marginea careului, cu un șut pe jos, la colțul lung! 3-3 avea să fie și scorul final al unei partide frumoase, care încheie anul 2025 pentru cele două echipe!

