
O lună și o săptămână! Atât a durat vacanța de iarnă a fotbaliștilor noștri care astăzi au revenit la antrenamente! Pe 12 decembrie 2025 se juca, la Dragoslavele, meciul dintre ARO și ACS Mediaș (3-3), după care a început – cu siguranță – și mult așteptata vacanță, iar astăzi, 19 ianuarie 2026, tot la Dragoslavele, antrenorul Alin Popescu a ”sunat” adunarea! Și, așa cum se întâmplă la orice echipă în fiecare pauză competiționale, inevitabil survin și unele modificări în lotul de jucători! Unii plecă, alții vin! Așa s-a întâmplat și la ARO pentru că 7 dintre jucătorii care au evoluat în prima parte a sezonului nu s-au mai regăsit pe lista antrenorului principal. În schimb, în locul lor au venit deja 3 noi jucători și urmează să mai vină și alții! Totodată, tehnicianul Alin Popescu se poate baza din nou pe Mihai Găleșeanu și Denis Pia, reveniți după accidentările care i-au ținut departe de teren mai mult timp!

LOTUL DE JUCĂTORI PREZENT LA REUNIRE
Portari: Patrik Strizu, Patrick Marcu, Denis Zăbavă
Jucători de câmp: Laurențiu Robu, Mihai Iliescu, Ionuț Oprescu, Daniel Mitrache, Călin Dumitru, Mihai Găleșeanu, Denis Pia, Ionuț Șerban, Andrei Stoica, Yanis Sorescu, Albert Jarcă, Alin Raul Călin
Noutăți: Ionuț Burnea (fundaș, FC Muscelul Câmpulung), Marian Ghiță (fundaș, Viitorul Dăești) și Mario Iordache (atacant, Unirea Bascov). Nicolas Bornescu (mijlocaș, Steaua București – așteaptă acordul de transfer), Andreas Lența (atacant, se află în probe).
Au lipsit motivat: Andrei Radu și Andy Cosma
Banca tehnică: Alin Popescu (antrenor principal), Marius Tomozei (antrenor secund), Constantin Bădan (antrenor cu portarii)
Au plecat: Andrei Nițu (FC Păușești Otăsău), Radu Cacior (CSM Sighetu Marmației), Codruț Turcin (Unirea Bascov), Claudiu Pleșa, Mario Diaconescu, Gabriel Jenaru (Petrolul Hârtiești), Robert Grecu (Petrolul Hârtiești).
Până la reluarea campionatului, programată pe 28 februarie, pentru ARO Câmpulung urmează o serie de meciuri amicale susținute fie pe sinteticul de la Dragoslavele, fie în deplasare. Primul dintre ele este stabilit chiar vineri, la sfârșitul acestei săptămâni, în deplasare la FCSB II. Programul complet îl găsiți aici.
