Pentru noul sezon competițional, ARO Câmpulung se va baza, între buturi, pe doi tineri portari de perspectivă, aleși în urma unei selecții la care au mai participat și alți jucători. Cei care au atras atunci atenția conducerii echipei noastre au fost Borislav Rotaru și Vlad Lazaric, iar primul dintre ei chiar a debutat într-un meci oficial! Borislav (18 ani, foto în dreapta) a fost titular în meciul de cupă de la Corona Brașov, având câteva intervenții spectaculoase, ba chiar a apărat un penalti la loviturile de departajare din acea partidă!
La rândul său, Vlad (17 ani neîmpliniți, foto în stânga) a evoluat câte o repriză în fiecare meci amical din această perioadă de pregătire, având și el o serie de intervenții care să confirme încrederea ce i se acordă! Cei doi jucători sunt antrenați de Constantin Bădan (foto în centru) – fost portar în primul eșalon la Oțelul Galați!

Borislav Rotaru (stânga)
născut: 12.05.2008, București
A început fotbalul la 8 ani, la FC Voluntari, trecând ulterior pe la CS Atletic și Juniorul București. Este prima lui experiență la seniori!

Vlad Lazaric (dreapta)
născut: 30.11.2009, Bistrița
A început fotbalul la 6 ani, la LPS Bistrița, iar din 2023 și până a ajuns la ARO, a evoluat la Transilvania Bistrița. A fel ca și prietenul său, Vlad se află la prima lui experiență la seniori!

Al treilea portar din lotul echipei noastre este Denis Zăbavă.

Spread the love